În urma taberei de explorare desfășurate în Piatra Craiului în perioada 6-24 septembrie 2024, Avenul de sub Vârful Grind a ajuns la adâncimea de ~ -801,5 metri, un nou record de adâncime în țară!
Eforturile din tabăra din acest an au fost canalizate către creșterea siguranței și eficientizarea parcursului zonei din apropierea fostului sifon de la -775 m. În paralel am amenajat un bivuac la -775 m pentru a putea explora în condiții optime în zona de la -800 m și dincolo de aceasta. În finalul taberei, dupa ultima sesiune de dezobstrucție și largire a bazei puțului din precedentul punct terminus, am ajuns pe o saritoare mai jos, depașind zona îngustă atinsă în 2023 cu 1,5 metri. Dincolo de acest punct am găsit o nouă trecere, impenetrabilă pentru moment, dar este vizibilă o continuare verticală de cațiva metri care este un nou imbold pentru explorările viitoare din Grind!
Între alte obiective s-au numărat îmbunătățiri aduse echipărilor din partea superioară a avenului și îmbunătățirea parcusului unei porțiuni de sub bivuacul de la -540 m prin consolidarea a doua puncte cu blocuri posibil instabile și lărgirea unei galerii strâmte.
Tabăra de 19 zile din Munții Piatra Craiului a avut 34 de participanți și a fost organizată de Clubul de Speologie Silex Brasov, Asociatia Speologica Focul Viu și Clubul de Speologie Avenul Brașov, beneficiind de susținerea oferită de Federatia Romana de Speologie și Uniunea Intenațională de Speologie (UIS – Union Internationale de Spéléologie). Partener ne-a fost și anul acesta ProAlpin Brașov. Avenul se află pe teritoriul Parcului Național Piatra Craiului.